Educația STEM face pastă de dinți pentru elefanți

Cred că suntem toți de acord că igiena dentară este foarte importantă, atât pentru adulți, cât și pentru cei mici. Cunoaștem beneficiile și ne încurajăm copiii, încă din primele luni de viață, să devină buni prieteni cu pasta și periuța de dinți. Alegem periuțe manuale sau electrice, cu păr natural de porc, de mistreț sau chiar de bursuc și paste de dinți cu diverse arome și culori. Scopul este unul singur: dinți curați și sănătoși!

Și cum, prin puterea exemplului, devenim modele pentru copiii noștri, exersăm spălatul pe dinți, obligatoriu, dimineața și seara. Iar dacă nici așa nu-i putem convinge prea ușor, cu siguranță, apelăm la jucăriile lor preferate ca să le creăm deprinderea. Uite, și ursulețul tău preferat își curăță dinții. Vezi ce colți strălucitori are?

Odată creat obiceiul, lucrurile merg strună. Misiune îndeplinită: copiii se spală singuri pe dinți, zilnic!

Dar ce ne facem când ne întreabă dacă animalele își spală dinții? Dacă suntem posesori de câini sau pisici, avem răspunsul la îndemână: există o pastă de dinți specială, doar pentru animalele de companie, iar cățeii sunt și mai norocoși. Pentru ei există oase comestibile, care reduc formarea tartrului și îmbunătățesc mirosul respirației. Însă cum perioada întrebărilor de genul “dacă” și “de ce?” persistă pentru o perioadă îndelungată de timp, iar imaginația și curiozitatea celor mici nu au limite, ce-am răspunde dacă ne-ar întreba „cu ce își spală dinții elefanții”?

Nu vă temeți, chiar și pentru asta există o soluție – pasta de dinți pentru elefanți! Experimentele STEM au răspunsuri pentru orice întrebare și încurajează în permanență curiozitatea copiilor.

Rețeta distracției

Sunteți gata să aducem zâmbete pe figurile micilor exploratori și să vedem colți de fildeș strălucitori?

Ca să putem face pasta de dinți pentru elefanți avem nevoie de următoarele ingrediente:

- un adult și cel puțin un copil curios;

- bună dispoziție, curiozitate și imaginație din belșug;

- ochelari de protecție și mănuși chirirgiucale, de plastic, de unică folosință;

- un pahar Berzelius sau un alt recipient adânc, transparent, de sticlă, cu deschidere generoasă;

- un pahar de sticlă;

- o linguriță de metal;

- apă;

- un pliculeț de drojdie uscată;

- detergent lichid pentru vase;

- apă oxigenată;

- colorant alimentar, la alegere;

- ulei aromatic, după preferințe;

După ce am bifat toate cerințele și ingredientele, ne echipăm rapid cu ochelarii și mănușile de protecție, iar sub atenta supraveghere a unui adult, putem începe distracția. Pentru început, umplem cu apă paharul obișnuit, până la mijlocul lui, vărsăm jumătate de pliculețul de drojdie în pahar și cu ajutorul linguriței amestecăm până se dizolvă toată drojdia, iar lichidul devine maroniu.

Lăsăm deoparte paharul obișnuit, trecem la lucruri mai serioase și luăm recipientul Berzelius. Dacă nu aveți așa ceva, nu vă faceți griji, puteți folosi o sticlă cu gâtul larg sau chiar o vază mai mică. Vărsăm în interiorul acesteia aproximativ 100 ml de apă oxigenată și cam tot atâta detergent de vase, apoi punem 2-3 picături de colorant alimentar și 2-3 picături de ulei aromatic.

Lăsați-vă imaginația să zburde și decideți voi culoarea și aroma pastei de dinți. Ce credeți, elefanții preferă roz, verde, bleu, sau poate aroma de mentă, citrice sau trandafiri? După ce ați ales, cu siguranță, cea mai potrivită combinație, mișcați ușor recipientul, de la stânga la dreapta și invers, pentru ca cele patru substanțe să se omogenizeze.

Suntem aproape gata și totul a mers strună până acum. Nu-i așa că sunteți nerăbdători să savurați finalul? Dacă da, atunci trageți aer în piept și cu mare atenție răsturnați conținutul paharului cu drojdie dizolvată în recipientul mare, cu apă oxigenată colorată.

Wow, compoziția devine pufoasă, ca o spumă colorată, și se umflă din ce în ce mai mult până iese afară din pahar!!! Seamănă cu o pastă de dinți care abia așteaptă să fie pusă pe o periuță gigant!

Copiii sunt uimiți și fericiți să încerce un astfel de experiment și nu contenesc să întrebe cum este posibil așa ceva. Iată și explicația:

Apa oxigenată (H2O2), cunoscută și sub denumirea deperoxid de hidrogen, este formată din câte o moleculă de hidrogen și oxigen și se descompune cu ușurință în oxigen gazos și apă, iar drojdia, care acționează ca un catalizator, intensifică acest proces. Cu ajutorul bulelor de gaz detergentul de vase, vâscos, se aerează și devine o spumă moale și pufoasă.

Smile, micule inventator!

Ați rămas cu gura căscată, ca la dentist? Poate vi s-a părut ciudat să combinăm celebrul dezinfectant medicinal cu detergentul de vase și cu drojdia uscată care ajută la dospirea cozonacilor, iar în plus să picurăm colorant și ulei aromatic, dar fiți siguri că nu este. Este doar o metodă relaxantă și amuzantă, prin care copiii noștri se simt liberi să exploreze, să descopere substanțe noi, interacțiunea dintre ele și în final, să obțină rezultate surprinzătoare.

Smile! Educația STEM nu îngrădește, ci lărgește orizonturi. Depinde doar de curiozitatea și imaginația fiecăruia dacă folosește combinația de mai sus ca pastă de dinți pentru elefanți sau, cu mici ajustări ale proiectului, pentru a exemplifica erupția unui vulcan.

Categorii

Suport clienti L-V 9-17;in caz de urgenta,in afara orelor de program, puteti apela 0740005046

0752305711 contact@artofplay.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!