Poveste de Sarbatori

Poveste de Sarbatori

 

Mai erau doar câteva zile până la Crăciun și Moșul era ocupat până peste cap, când s-a produs un mare pocinog: o parte dintre spiriduși au intrat, preventiv, în izolare, după o intalnire cu niște trolli puțin răciți. Atelierul nu mai producea la capacitate maximă și exista un pericol real ca o mulțime de copilași cuminți să rămână fără cadourile bine-meritate! Ore în șir, bătrânul cel bun și-a frânt mâinile de îngrijorare, sperând să-i vină vreo idee. Într-un târziu, Doamna Crăciun i-a făcut o vizită în atelier, îngrijorată din pricina platoului cu fursecuri și a cănilor cu ciocolată  rămase neatinse în fața ușii. Când a auzit motivul supărării, a scos din mâneca îmblănită a hainei un pliant colorat și i l-a întins zicând: “Dragule, ai uitat de prietenii noștri de la Art of Play?” Atunci, fața Moșului s-a luminat deodată și un zâmbet larg s-a întins pe sub mustățile colilii. I-a dat un pupic soției sale, care s-a făcut mai rumenă decât un fursec cu glazură roșie, apoi a trimis de urgență un papirus magic de comandă către Art of Play, locul unde se găsesc jucării la fel de bune și de educative precum cele meșterite de spiridușii săi. Scrisoarea suna așa:    

 

“Dragi prieteni ai Moșului,

 

Sunt în criză de timp și nu mai pot face față tuturor dorințelor copiilor cuminți de anul acesta. Așa că mă bazez pe voi, care niciodată nu m-ați dezamăgit. Trag speranță că mai aveți prin cămările voastre câteva dintre jucăriile cele mai căutate:

 

  • Jucării educative pentru micuti exploratori, care să le stimuleze curiozitatea și să le dezvolte atenția și cultura generală, cum ar fi acel minunat puzzle cu Harta Lumii sau splendida carte de limbă engleză cu creion interactiv (spiridușii mei fredonează zilnic în atelier cântecele din ea).  
  • Jocuri de învățare distractivă pentru piticii perspicace, precum acel haios Cub Rubik Măr, ingeniosul Amazing Clock Kit sau acel Kanoodle primit de Doamna Crăciun de la Iepurașul de Paște, cu care se distrează și acum (ce bune sunt jucăriile potrivite și pentru cei mari!).
  • Jocuri de rol pentru copilașii care vor să știe cum e să fii mare, cum ar fi acea Bucătărie Miele “Petit Gourmet” sclipitoare, cu toate cele necesare, sau acest stand cu unelte Bosch  numai bun pentru micuții meșteri. 
  • Jocuri electronice și roboți pentru puști și puștoaice cu o pasiune pentru inginerie, cum ar fi Robotelul SMART inductiv care mi se plimbă chiar acum neobosit pe birou, sau Jocul de constructie de circuite integrate cu 115 proiecte, din cauza căruia spiridușii mei au întârziat cu 2 zile producția, neputând să-l lase din lăbuțe.  
  • Jocuri de creativitate, pentru micuții artiști cu dragoste de povești și de frumos, cum ar fi Setul creativ de quilling cu care mi-am decorat tot atelierul sau Setul de păpuși și marionete Pinochio, cu care poți aduce povestea la viață pentru familie și prieteni. 
  • Jucării dinamice pentru năzdrăvani activi și plini de energie, cum ar fi setul de luptători cu radiocomandă sau jocul Snakes & Ladders Jumbo, pe care-l luăm cu noi de fiecare dată când ieșim la picnic polar cu spiridușii.  

 

Sunt sigur că mai aveți și multe alte jucării frumoase, cu care micuții pot învăța jucându-se, în atelierul vostru, ca și intr-al meu, nu s-a dus niciodată lipsă de magie și de creativitate. Contez, deci, pe voi să fiți sprijin de nădejde pentru părinți, bunici, mătuși și unchi, prieteni, nași, cumnați,fârtați și alți oameni buni care caută să aducă lumină în minte și bucurie în suflet de Crăciun copiilor cuminți pe care îi iubesc! Știu că nu mă veți dezamăgi!

 

Cu drag, vechiul vostru prieten,
Moș Crăciun”

 

Scrisoarea a zburat pe aripi de magie până în cămările ticsite cu bucurii pentru copii de la Art of Play și povestea spune că toți cei care sunt în căutarea darului perfect pentru micuții lor cei buni, jucăuși și isteți, îl vor aflat pe rafturile lor și nimeni nu va pleca descumpănit. 

 

Vă dorim sărbători fericite și pline de vraja tuturor! 

Echipa Artofplay

Categorii

Suport clienti L-V 9-17;in caz de urgenta,in afara orelor de program, puteti apela 0740005046

0752305711 contact@artofplay.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!